ID CP2664948
Vila I GRĂDINĂ I FOR SALE
ID CP2664948
499,000 €
2,500 €
Vila Modernă cu Terase și 3 Locuri de Parcare
Situată într-o zonă liniștită , această vilă modernă reprezintă alegerea ideală pentru o familie care își dorește un stil de viață confortabil și elegant, într-un cadru natural, dar aproape de facilitățile esențiale ale orașului. Proprietatea dispune de un teren cu suprafața totală de 450 mp, din care 250 mp reprezintă curtea principală, iar 200 mp sunt alocați unei zone anexate, ce contribuie la un spațiu exterior generos, de peste 390 mp, ideal pentru activități în aer liber.
Vila este structurată pe parter, etaj și etaj retras, iar fiecare nivel a fost gândit pentru a răspunde nevoilor unei familii moderne. La parter se află un living amplu, împărțit ingenios în trei zone: o zonă de primire cu bibliotecă și dressing realizate pe comandă, o zonă de relaxare cu Smart TV extra-large, perfectă pentru întreaga familie, și o zonă de dining cu bucătărie deschisă, ideală pentru cine relaxante sau întâlniri cu prietenii, completată de draperii din catifea care adaugă o notă de rafinament.
Etajul cuprinde trei camere, dintre care dormitorul principal beneficiază de baie proprie și un dressing elegant cu lumini integrate, în timp ce cealaltă cameră dispune de un dressing spațios realizat pe comandă. A treia cameră este deservită de o baie pe hol. La etajul retras se află un spațiu generos cu baie proprie, ce poate fi utilizat ca birou, cameră de joacă sau zonă de hobby, fiind dotat cu multiple spații de depozitare și acces direct către terasa acoperită cu vedere panoramică spre zona Promenada și balta Pipera – un loc ideal pentru activități sportive, meditație sau pur și simplu relaxare.
Finisajele sunt de înaltă calitate: pardoseală din travertin la parter, cu încălzire prin pardoseală, marmură la pragurile ferestrelor, geamuri tripan pentru izolare termică și fonică superioară și plase la toate ferestrele, inclusiv acționare electrică la dormitorul principal. Vila este echipată cu sistem Smart Home, ce permite controlul de pe mobil al sistemului de supraveghere, încălzirii și iluminatului inteligent, compatibil cu Amazon Alexa și alte soluții smart.
Localizarea este excelentă, cu acces rapid – doar 10 minute – către Promenada, Băneasa și strada Biharia, în proximitatea centrelor comerciale, școlilor internaționale și zonelor de business. În apropiere se află și un parc ideal pentru plimbări cu bicicleta sau activități în natură, completând stilul de viață activ și relaxat pe care această proprietate îl promite.
Beneficiile zonei – Pipera Nord:
Situată într-un cartier rezidențial în continuă expansiune, casa beneficiază de o localizare strategică: liniștită și verde, dar cu acces facil către zonele-cheie ale Capitalei.
Conectivitate excelentă:
Acces rapid la Șoseaua Petricani, Autostrada A3, Bulevardul Pipera și Centura Bucureștiului, facilitând deplasarea către toate zonele orașului, inclusiv către zona de birouri Pipera și centrul Capitalei.